joi, 18 august 2011

Vestigii


α

O dată inima mi-a spus s-ascult de ea
N-am ascultat...şi am crestat cu a mea minte
O seamă de cuvinte, şi răni adânci săpate,
în inima-mi de piatră, un stârv de calcar, toate.
.
.
.
După 2 ani, 8 luni, 18 zile, 2 ore şi 12 minute...
.
.
.
Astăzi inima mi-a spus s-ascult de ea.
Nu ştiu de-am ascultat sau nu cu al meu suflet
ştiu doar cu-n singur răcnet, am ars orice licară
De sânge, cicatrice e albă ca de ceară.

Ω

şi mai ce?
şi-atât.


luni, 15 august 2011

Saturaţie ergonomică


M-am săturat
Să mă uit pe geam,
Să prind muşte cu pliciul.
.
M-am săturat
Să văd atâţia nesătui,
Cum se satură subit.
..
M-am săturat
Să adorm cu faţa la perete
şi să mă trezesc dormind.
M-am săturat
Să tot aştept
Să mă satur.

Te-ai săturat
Să te tot satur
Aşteptând.

 

joi, 11 august 2011

Just in you

Un cantecel pe care l-am scris recent.
 
Lyrics:
1. I walk on a road with sins of stones
For those who didn’t want to take me with
A stranger of hopes with no one close to him
A shade of tears droped on your soul.


Ref: Cuz’ I’m here right now, here right now,
Waiting tears of haven
And I see right now,  feel right now,
All my dreams together,
Just in you.

2. Crawling deeper in my room of faints
Losing me into your eyes
Words of pleasure, glance of joy,
Just a toy into your hands.


Ref:

Just in you and you and you, all together coming true,
All my dreams, just in you

11 August 2011


Ce mai contează?

Ce mai contează de vreau sau nu?
Contează oare ce ar fi de-ar fi?
De ar putea secundele şopti că tu
Vei mai veni…eu voi mai şti?
Nici gând, catargele se frâng,
Pustiu iubiri înfricoşează…
Ce mai contează?

Să râzi de cel care te-aşteaptă?
De ce să fiu eu jude peste şoapte?
Prefer să ştiu că glasul mă mai poartă
Pe unde mă pierdeam cândva în fapte.
Coloşii cad cu fruntea la pământ.
E roşu ars de-amiază…
Ce mai contează?

Să ard pe rugurile fumegite?
Mă priveşti de-acolo din alcov?
şi vrei să îmi oferi ispite?
Ce laşi sărmanului tău rob?
Cortinele din umbră se coboară.
E doară ultima mea rază…
Ce mai contează?


Din seria "Pe plaiuri Lituaniene"
9 August 2011

Departe de casă

Străinii mei aprigi din nopţi mă-nconjoară,
şi totul în toate e foarte ciudat
Mi-e dor şi la tine apusul mă poartă,
Surata mea dragă, sunt gri şi uitat.

Prin neguri curtate şi lumi diafane,
Pe scări de metal sau cai maronii
Deşerturi de aur, cutii-telefoane,
Devin o clipită de ziar fumurii.

Departe-s de casă, şi mări şi oceane
Se-nalţă cu munţii pe drumu-mi uitat,
Cronosul meu sadic m-afundă-n mirare
Pribeagul de mine, în şoapte purtat.

Departe-s de toate, departe de mine
Momentele-n care eram un prezent
Departe sunt clipele care prin tine
Sădeau jertfe arse, acum sunt absent

Departe-s de casă şi totu-i pustiu.

Din seria " Pe plaiuri Lituaniene"























3 August 2011

miercuri, 10 august 2011

Calator printre stele


De-aş fi sau de nu calator între stele
Speranţe deşarte eu tot aş fura
Căci visele mele se pierd tot într-una
şi zorii de noapte-s pe urmele mele…

Pierduta-m în şoapte întregul meu luce,
Blestemul meu dulce e viu şi pribeag
E văzul meu tulbur, e umbra din rouă
Ce plânge pe-altar şi mă dă în vileag?

şi vars în pocale de aur zadarnic
Veninul ce sapă adânc în ruini,
Acida mea ploaie se pleacă-n ciulini
Sunt clipa din urmă, a lunii paharnic.

Să râdeţi, himere, de omul ce speră
şi-aruncă minute în ore trecute,
E-o clipă prezentă ce-ar fi pe tăcute
O stea pribegită ce încă mai arde.

Dar nu sunt, şi moartea îmi fură din moarte.

Din seria " Pe plaiuri Lituaniene"


2 August 2011

sâmbătă, 6 august 2011

Sofism în Viena

E noapte…canapeaua a tăcut de tot
Ce zace împreună cu trecutul meu netot
Nu pot...toţi oamenii-n Viena dorm
Cu dor pe-un scaun moale de nesomn.

Figuri chircite în sofism
Plictis îi duc pe aripile visului
E trist să crezi că vienezii tot nu stiu
Ca zborul viu e înc-un drum pustiu.

Pe zări de idei, cu patimi deşarte
Tot dorm pe-o canapea de bar pe spate
E noapte-n Viena şi genele pică
în lacrimi de bere, când lumea e mică.

Se lasă şi zorile-n noapte
şi soarele umblă în şoapte.

















Din seria « Pe plaiuri Lituaniene »

Petrecând noaptea în aeroport.

1 August 2011

sâmbătă, 30 iulie 2011

Infern în Bucureşti

Ajunse-am pribeagul în zori de speranţă
La marginea zării, neant de-agonie
şi jalnice turnuri, cetăţi de căire,
Sunt fulger în noapte ce-şi dă importanţă.

Satanice chipuri răsar în neştire
Cu becuri ciudate ce-şi schimbă culori,
Iar templele banilor dau astăzi zidire.
Coloşilor cerberi, străjeri zgârie-nori.

întregul feeric se spulberă-n negru
în timp ce se luptă cu oşti îngereşti
Iar eu, spectatorul, cu greu mai integru,
Ajung ezoteric chiar în Bucureşti.

















Din seria : „ Pe plaiuri Lituaniene”

30 Iulie 2011

Călăul meu iubit


Călăul meu, securea, ţi-o pleacă peste frunte-mi,
Alunecă şi lama, retează chiar şi inimi,
Speranţă e puţină, şoptiri pentru un frate,
Se pleacă dar şi frunte, cu pleoape ridicate.

Călăul meu, iubită, onor pentru un fante
Ca mine, peste toate, damnat doar pentru fapte,
De-amor, iar lama-I dulce, căci duce spre apus,
O lacrimă de vise, şi-un suflet doar mai sus.

Călăul meu, la pieptu-mi, să laşi o floare moartă,
Uscată ca şi mine, de orice veche şoaptă,
Iar trupul să mi-l razimi în rug de flăcări nalte,
Să fiu cenuşă dulce pe tălpile din noapte.

îţi mulţumesc, iubire, că vlaga mi-ai luat-o
Să nu mai simt durerea din suflet ce am pus,
Renasc cenuşă-n viaţă, securea ce-ai purtat-o,
Devine chiar surată… pe pieptul meu străpuns.

Călăul meu, iubită, spre zare m-am tot dus.























 30 Iulie 2011

vineri, 29 iulie 2011

Singur pe drum

E noapte, e frig şi cerul m-apasă,
E negru în ochi ce sclipeau mai de mult
Iar drumul sărută în pasul ce lasă,
O cale de umbră, e tot ce-am mai vrut.

Sunt singur, cărarea mă poartă spre lacrimi
De fum, e-n drum, şi-n ceaţă mă pierde ,
Un licăr de spaimă, un dram de lumini,
O seamă de crini, şi-o ultimă rază.

Sunt singur pe drumul cu lămpi amăgite,
Aprinse şi stinse în ritm funerar,
E marşul de moarte, e zbucium în mine,
Se arde şi becul mereu temerar.

Sunt singur, lăsa-voi în scris şi pleca-voi,
Citatul cel lung a vieţilor mele,
şi-n el eu voi scrie cu zâmbete noi…
S-aşterne cenusă pe pleoapele mele.


29 Iulie 2011


Cam atat, dragii mei, pe luna iulie...ne vedem peste 10-11 zile.

miercuri, 27 iulie 2011

Tu ştii cât ţin la tine?

Pe când tăcerea era zeu şi luna între stele
Lumină m-a-ntrebat aşa în visurile mele:
Tu ştii cât ţin la tine?

şi am simţit în toate răspunsul aşteptat,
Celestă este noaptea, mirifică visare
Chiar ceru-ntreg în nouri cu pete presurat,
S-a aciuiat în suflet cu tainică plăcere.

şi-am îndreptat privirea spre şoapta mea pribeagă,
Cules-am printre pleoape o gingaşă-ntrebare:
Tu ştii cât ţin la tine?

De-ar fi întreaga lume finită în uimire,
Aş fi răspuns de-ndată şi fără lungi cuvinte,
Dar n-am putut, răspunsul, e firav în citire,
Iar vorba e prea scurtă, ca să ne fie ginte.

Atâta ştiu : lumină, în suflet m-a curpins.
Tu ştii cât ţin la tine?
















27 Iulie 2011  

marți, 26 iulie 2011

Voi pleca


Când veţi vedea c-o altă stea a mai căzut,
Când cerul pare luminos şi totuşi nu-i
Când roua de pe geam e proaspătă cum fui,
Degeaba vă uitaţi… eu am plecat.

Veţi căuta cântările ce au sunat demult,
şi versurile rătăcite în stropi de nebunie,
şi lungile plimbări în apus de reverie,
Degeaba căutaţi…eu am plecat.

De veţi gândi la lună, soare şi la stele,
Aşa cum am gândit cândva în urmă,
Când amintirile-n trecut mai scurmă,
Degeaba vă gândiţi… eu am plecat.

Acorduri sure şi lungile visări,
Voi, rugi fierbinţi şi reci poveri
Să mă primiţi când voi pleca,
Căci voi pleca.
















26 Iulie 2011

duminică, 24 iulie 2011

Dimineaţă…


De-o vreme, în fiecare dimineaţă,
în raze de soare sau dimpotrivă,
Mergeam la geam.
şi priveam un strop de ploaie,
Rătăcit în sclipiri de foc aurii.

într-o zi, dimineaţa devreme,
în raze de soare fierbinţi
Am mers la geam,
Ca să privesc un strop de ploaie.
Dar nu mai era acolo,
Doar o pată rătăcită în sclipiri de foc aurii.

De-o vreme, în fiecare dimineaţă,
în fum de ceaţă sau dimpotrivă,
Tot merg la geam,
Ca să găsesc un strop de ploaie.
Dar nu mai găsesc nici pată,
A fost ultima dată?

Dimineaţa de vreme, ceaţa-i lipită de geam.




24 Iulie 2011

vineri, 22 iulie 2011

Mesager nefast

Sunt mesagerul veştilor albe
Pe zăpezile roşii
Lâng-un abator uitat
Pe uliţele dalbe
în ceaţa norilor voştrii.

Sunt mesagerul veştilor gri,
în cerurile cenuşii,
în praful ochilor tăi,
în amurgurile arămii,
Aramă arsă pe a lacrimii căi.

Sunt mesagerul veştilor negre,
La picioarele unui înger de plumb,
Cu lancea ridicată în dreptu-mi,
Străpuns, în pucioasă şi fum,
Lâng-un cavou zgâriat cu numele-mi.

Sunt mesager şi-aduc veşti ţie,
E vie, zadarnică soartă cenuşie,
Nefastă cunună, e moartă şi mie
îmi spune poveşti de trecut.

Sunt trecut şi-aduc veşti doar mie.






















 22 Iulie 2011

joi, 21 iulie 2011

Firmituri de stele


Sărmane licuri pe bolţile cereşti
Se-aprind în fiecare seară amăgite,
De fiece amurg, de zâmbete-ngereşti
Se-aprind, se sting şi-s rătăcite.
Iar unele se mai desprind de sus.

De ce ar vrea o stea din cer să cadă?
Ca să aprindă-n zbor şi alte stele,
Căci ştiu că visele nu pot să piardă
Vise, aşa că ia-le dară printe gene,
Sau lasă-le să fie praf de stele.

A mai căzut o stea din soare şi din nori,
şi-am firmituri în suflet uneori…



21 Iulie 2011

marți, 19 iulie 2011

Lucruri simple


Mă regăsesc in lucruri simple
în adieri de vânt
în stropi de ploaie,
în roua din frunze,
în măruntul fir de praf de pe vârful buzei tale.

Mă pierd în lucruri complicate
în lacrimi suferinde,
în ochi de carbune
în suflet cu iubire
în zâmbetul unui copil care-şi priveşte mama.

Mai nou mă regăsesc, decât mă pierd.
Sunt poate liber, sau m-am încătuşat singur,
Dar nu cred…
Zâmbesc.



19 Iulie 2011

luni, 18 iulie 2011

S.ă mă urăşti!

Să mă urăşti în zori de zi...
şi în apusurile serii...
şi în răspunsurile vii,
Din întrebări uitate pe drumurile vieţii...

Să mă urăşti în stropi de ploaie...
în nori de alb şi roua dimineţii...
Pe munţi abrupţi şi flori de fantezie,
Satiric zeu în ţărmurile ceţii.

Să mă urăşti în fiece secundă...
Etern în nemurire şi veşnic suferinţă
Corăbiile arse în neguri se cufundă
şi lacrimi cad acerbe în căinţă.

Să mă urăşti mereu cu ură...
Ca să mă uiţi, să fiu neştire
Ca un pribeag mărunt ce fură
Vise, şi le cufundă în iubire.
















12 Iulie 2011


Ultima din seria  “Amintiri Predealice”

Regina nopţii

Oh, regină de argint presurat cu praf de stele,
Lumi întregi priviri asmută spre amurgurile pale
Tot zâmbind etern în cale printre cerurile albe,
şi primind iubire caldă din zăpezile ger-dalbe.

De pe buze încărcate cu cristalele de rouă
Cuibărite în răcoarea dimineţii zilei nouă,
Sorb iubiri îndelungate sufletele-miresmate
în parfumul tău celestu răsfirat între vestale.

Iar în părul tău angelic licurici ‘pletesc o şoaptă
într-o vervă albăstruie cu cristale într-o pată
De amor, licùri vrăjite cu frânturi de nebunie
Le cunună-n franj de aur cu visările o mie.

Ochii tăi, izvor de patimi, stringi clipirile în noapte
Le transformă în visare şi în ruguri incantate…
De fantasme şi minune, sucind minţile bogate
şi sărace, ah licoare, verşi speranţelele deşarte.

Oh, regină de argint presurat cu praf de stele,
Fii a mea, iar eu doar ţie, o lumină între ele.




















15 Iulie 2011

 
Din seria “Amintiri Predealice”

Oniric Fantezic

înalţi berbanţi şi trişti prelaţi
Colerici domni şi gingaşe domniţe
Cu toţii vor, emancipaţi
Satire dulci şi firave fiinţe.

Cătări prelungi, momente scurte
şoptite vag şi cu mult dor
în disperări cu zâmbete mărunte
Ar fi capabil şi d-omor

Ar lua şi luni, ar lua şi stele
Ar lua şi soare de pe cer
Dar ei nu ştiu pe îndelete
Că-s sclavii unei vochi de fier

Sunt robi orbiţi şi văzători
Sub raza magicei iubiri
Iar luna nu-i, e-a unor visători
Ce doar mai cred în amintiri.


















14 Iulie 2011


Din seria “Amintiri Predealice”

Beteag în cioburi


Trăiesc într-o lume ciudată, confuză,
De neguri pictate în lacrimi de sânge,
Când cerul s-apleacă în zarea ce plânge
Doar ploaia mai ştie speranţa difuză.

Umplut-am coleric paharul de soartă
întreaga mea viaţă, întregul meu suflet,
şi-mi strigă fiinţa în jalnicul răcnet,
Intrând cu speranţă pe-a raiului poartă.

Dar nu am sperat, căci picul din urmă
Cuprins-a paharul, în cioburi s-a spart,
Zadarnică soartă, perfidică urnă,
Cenuşii furtunii ce zâmbete-a luat.

şi cine m-a pus să-mi pun ‘treaga soartă
în cioburi deşarte, paharul meu, viaţa?




















12 Iulie 2011

Din seria “Amintiri Predealice”

duminică, 17 iulie 2011

E mez de noapte?

Ce-nseamnă miez de noapte?
Un cântec şoptit la clar de somn?
Un şir de vise răsfirate?
Iar doamna lună s-apleacă lumii domn.

Un măr rătăcit sub un dulap
Iar o chitară răstignită pe-un cuier
E miez de noapte ascuns pe sub un pat
Lâng-un papuc desperecheat cu fler.

Rătăcitori pe drumul cu greu ascuns
Stingheri în paşi şi lacrimi răsfirate
Doi tineri aşteaptă a nopţii miez pătruns
Ca să viseze la o stea de raze luminoase.

Clavir de noapte a-nnebunit spre seară
E hoţ, căci fură notele de moarte
Ca să învie miez de noapte acordurile de chitară
E minune iară-n cumpănă de zile
Pribeagă lună pe a lumii file.





















12 Iulie 2011


Din seria “Amintiri Predealice”

sâmbătă, 16 iulie 2011

Retorice-ntrebări

Ce mai vrei?
Ce mai doreşti?
Ce visări mai isprăveşti?
încotro vrei s-o apuci?
Şi ce inimi să arunci?
şi pe cine-ai să conduci
Pe-ale tale buze dulci?
Câte zile or mai fi
Până când voi părăsi
Orice umbră de speranţă?

Poate azi, sau poate mâine,
într-o lume fără tine
Eu voi fi o şoaptă-n mine
Rătăcind precum un câine

Ce mai vrei?
Tu mai exişti?
























13 Iulie 2011


Din seria ”Amintiri Predealice”


Mi-era foame…

Trecând furtună în Braşov


şi-era trecut înspre apus
Un nor în ceruri rătăcit
Iar picuri reci au răcorit
Un suflet cald de mult răpus

şi tu erai în orice strop
şi-n orice frunză răzvrătită
şi-n orice lacrimă iubită
Eram şăgalnicul tău rob.

Furtună cade peste noi
Trimite fulgere în şoapte
E frig în zorile din noapte
E lung cortegiul din convoi.

şi plouă munţii peste tine
Fur stropii răscoliţi în mine.




















11 Iulie 2011

Din seria ”Amintiri Predealice”

în prag de furtună, pribegind prin Braşov.

Accelerat spre Paradis


Iar am pierdut aceleratul ce duce drept în Paradis
şi am făcut auto-stop la margine de efemer
De am poftit într-o maşină ce mă purtă tot spre un vis
Ce mă doboară fără rost în clipele în care sper.

La primul “Stop!” am coborât şi am urmat cam timorat
Doar strada vieţii tot mirat că n-am găsit decât frapat
O bicicletă de necaz ce m-a purtat doar înapoi
şi o căruţă de păcat
ce m-a zvârlit drept în noroi.

Uitat de oameni şi de nori am rătăcit tot dezolat
Doar până când, neaşteptat, eu am zărit un microbus,
Ce m-a condos tot zdruncinat spre un depou, vechi, izolat,
şi pe peronul necurat, un om mărunt spunea ursus:

“Trenul spre paradis soseşte din cinci în cinci minute”

Pierdusem însă chiar biletul pe când zăcusem în noroi
Iar uşile închise toate mă izgoneau de lângă tren
şi moarte cer eternizaţi a vechii gară orbi strigoi
Strigând anemic şi greoi:

                         “Se pierde trenu-n Paradis”
           A fost un vis.



















Prima din seria ”Amintiri Predealice”

11 Iulie 2011

duminică, 10 iulie 2011

Frunze

Frunze cad din ceruri peste mine,
şi mă îngroapă în rândurile vii
şi moarte, mă sufoc în somnul care vine
Adorm, şi plec în negurile gri.

Frunze cad din ploaie peste zare,
şi-acoperă lumina şi tot ce a apus,
Iar roua zace-n iarbă în recea imploarare,
Zadarnice speranţe, eternul e răpus.

Frunze cad din zâmbete pe frunte,
Sărută, iată, noapte, pe tâmplele cărunte,
Iar minţile mărunte se pierd extaziate,
în buzele muririi, e umbră peste pleoape.

Frunze cad din ceruri peste zile,
şi dulce mi-e mormântul, şi dulce mi-este moartea,
Căci cine-ar vrea să aibă o viaţă ca şi mine?
Funebră este piatra, pecetluindu-mi soarta.
















10 Iulie 2011

sâmbătă, 9 iulie 2011

Pribeagul printre astre

E soare sau e lună ce licăreşte în apus?
Ce astru este oare, ascuns în razele de sus?
M-am dus să văd, mai de aproape-ngândurat,
şi să găsesc răspuns misterului ne-nduplecat.

şi m-am întors în miază-noapte pe-o cărare rătăcită,
Iar paşii mei săltau grăbiţi într-o visare pribegită,
Tacit în toate şi în prezent întrebător
Am devent eu astfel astralul călător.

Iar ani întreg am răscolit şi munţi, şi văi, şi ploi eterne,
Ca să găsesc ce n-am găsit şi să-nţeleg c-am rătăcit,
Doar ca să aflu lămurit ce am ştiut de la-nceput,
Că luna este soare între stele...

şi de-ar fi soarele chiar lună atunci minune-ar deveni,
Căci astfel noaptea ar fi ziuă şi ziua ar încremeni,
Ca să admire ce n-a fost şi să visez-eternitate...
Coboară lună dintre sori şi fii regină peste noapte.


























9 Iulie 2011